@ adevarulcurios.ro Toate drepturile rezervate.
Informații
Companie
Știri corecte, rapide și relevante.
Adevărul ne ghidează.
Categorii
Câteva pete mai deschise la culoare, albe între timp, vor fi trecute cu vederea de cei mai mulți pacienți. Fără un diagnostic corect și rapid pus de medicul dermatolog cu experiență în vitiligo, boala caracterizată tocmai prin aceste pete și prin depigmentare se poate agrava, iar tratamentele pot să nu mai fie la fel de eficiente. De ce apare vitiligo și cum se poate trata? Răspunsurile la aceste două întrebări și alte detalii importante le veți afla în articolul de astăzi.
Vitiligo a fost o afecțiune problematică încă de la primele cazuri documentate. Denumirea sa, vitiligo, a fost folosită prima dată de către medicul roman Aulus Cornelius Celsus, în lucrarea De Medicina. Proveniența probabilă este de la latinescul vitelius (vițel), animalele având adesea pete albe pe piele. Din cauza traducerilor greșite ale textelor vechi religioase, boala vitiligo a fost confundată cu lepra, de unde și marginalizarea bolnavilor diagnosticați.
De abia în 1917, cercetătorul Bruno Bloch a observat și a demonstrat științific legăturile dintre melanocite și sinteza de melanină, din acel moment fiind cunoscut și înțeles mecanismul biologic din spatele pierderii pigmentului de la nivelul unor zone ale pielii.
Diagnosticarea și tratamentele pentru vitiligo sunt astăzi mai simple ca în trecut și se pot primi la medicul dermatolog cu experiență, în urma unei evaluări medicale rapide și eficiente, cu tehnologii de ultimă generație și instrumente medicale tipice.
Vitiligo. Simptomatologie și cauze
Vitiligo este o afecțiune cronică a pielii, dobândită, de durată, în care apar macule/placarde depigmentate (pete albe) din cauza melanocitelor pierdute (distrugerea autoimună a melanocitelor) sau fără o funcționare adecvată. Este, așadar, o boală autoimună, nu este contagioasă și nu este o infecție.
Nu există durere de la vitiligo, textura pielii nu e influențată, însă zonele depigmentate se vor arde mai ușor la expunerea la soare și apar și mâncărimi. Ca prevalență globală raportată, discutăm despre procente situate în jurul valorilor de 0,5–2% din totalul populației.
Practic, sistemul imunitar atacă melanocitele, pe care le confundă cu „dușmani” ai organismului, iar pielea își pierde pigmentul.
În literatura dermatologică modernă, vitiligo este văzut mai degrabă ca un rezultat al interacțiunii între predispoziție genetică, factori metabolici (stres oxidativ), defecte de adeziune/supraviețuire ale melanocitelor și imunitate înnăscută și adaptativă (cu implicarea căii IFN-γ și semnalizării JAK–STAT).
Detaliul este foarte important pentru a înțelege de ce afecțiunea progresează în valuri, de ce unele tratamente țintesc inflamația (corticosteroizi, inhibitori de calcineurină) sau de ce unele tratamente țintesc specific calea JAK (ruxolitinib).
Declanșatorii simptomatologiei vitiligo ar putea fi arsura solară severă, trauma cutanată (tăieturi, zgârieturi, arsuri) - fenomenul Koebner, stresul emoțional, expunerea prelungită la substanțe chimice periculoase (substanțe fenolice/produse). Se adaugă și pubertatea, sarcina/nașterea, modificări hormonale. Mulți dintre acești factori pot agrava vitiligo dacă există deja simptome.
Cât despre tipologia vitiligo, medicii dermatologi disting între două mari categorii: vitiligo non-segmental (cel mai frecvent; adesea simetric), vitiligo segmental (pe o parte/zonă, mai frecvent la copii, având debut mai rapid). În non-segmental, distribuția poate fi generalizată, acrofacială, predominant periorificială (în jurul ochilor/gurii), mucozală, în vreme ce în segmental, leziunile tind să rămână într-o regiune clară.
Progresia afecțiunii și cele mai importante semne ale vitiligo sunt apariția de leziuni după traumă (Koebner), depigmentare cu multe puncte mici, margini mai puțin nete sau zone hipocrome periferice.
Factorii de risc pentru vitiligo sunt cunoscuți și fac parte din baza diagnosticării bolii. Se discută despre istoric familial și genetic, boli autoimune în familie, mai ales legate de tiroidă, expunere repetată la substanțe chimice, fenoli și catecoli, adezivi, cauciuc în mediu industrial.
Medicamentele pot induce simptome de vitiligo, pacienții pot avea depigmentări progresive, fără modificări de textură - este esențial să se evalueze istoricul de tratamente (inclusiv terapiile imunologice).
Simptomele tipice pentru vitiligo pe care medicii le caută în momentul diagnosticării sunt: pierderea în pete a culorii pielii, mai des pe mâini, față, în jurul ochilor, gurii, cu pete albite complet în timp, dar pot fi și rozalii dacă se văd vasele de sânge de sub piele. O atenție sporită trebuie acordată albirii firelor de păr în zona afectată (scalp, sprâncene, gene). Ocazional poate exista și prurit.
Simptomele atipice pentru vitiligo sunt punctele mici multiple, margini inflamate/roșii, pierderea culorii în zona mucoaselor, în interiorul gurii/nasului sau genital, modificări oculare sau auditive (melanocite există și în urechea internă, motiv pentru care unii pacienți pot prezenta modificări discrete ale auzului sau vederii ce necesită monitorizare).
În practica medicală și în caz de diagnosticare este destul de dificil să îți dai seama, dacă nu ai experiența necesară, dacă e vorba despre vitiligo sau de alte afecțiuni care au simptome asemănătoare.
Pityriasis versicolor (tinea versicolor) este o boală care are ca simptome pete hipo/hiperpigmentate, scuame, manifestate pe trunchi, la fel și pityriasis alba cu hipopigmentare post-inflamatorie și zone mai deschise după dermatită/eczeme. Se adaugă frecvent afecțiuni precum: leucodermie chimică, care are drept simptom depigmentarea în zone de contact și există și istoric de expunere (cauciuc, adezivi, vopsea păr cu PPD), progressive macular hypomelanosis, cu macule hipopigmentate, mai ales pe trunchi, margini mai „șterse”, sclerodermie localizată, care vine la pachet cu plăci deschise în aparență, ale căror zone de piele pot deveni ferme/sclerotice.
De reținut că genetica nu înseamnă că urmașii au sigur vitiligo, ci doar existența unei susceptibilități, pe care o pot activa anumiți factori. Da, vitiligo poate să se manifeste în familie, dar este nevoie de mai multe gene (HLA, PTPN22, NLRP1, TYR, de exemplu) și de o combinație, plus un factor declanșator puternic.
Diagnosticarea și tratamentele vitiligo
Diagnosticul pentru vitiligo îl vei afla doar în urma unei evaluări medicale atente realizate în cabinetul medicului dermatolog. Uneori medicul de familie poate diagnostica formele tipice, ale o trimitere la dermatolog este obligatorie ca să știi precis dacă e vitiligo sau nu.
Confirmarea vitiligo include evaluarea istoricului medical al pacientului, evaluarea simptomelor și istoricului lor, extinderii, traumelor existente, bolilor autoimune. Este necesar mereu un examen clinic complet al pielii (inclusiv scalp, sprâncene/gene, zone acrale, pliuri, mucoase).
Dacă se folosește lampa Wood (UV 365 nm) zonele depigmentate adevărate devin mult mai evidente („alb cretos”) și medicul știe atunci că e vitiligo. Ajută și fotografiile medicale pentru urmărire la 3-6 luni, după ce se începe și un tratament adecvat.
Analizele recomandate sunt mai mult pentru cazurile în care avem comorbidități, fiind vorba adesea de cele pentru tiroidă (TSH cu FT4) și anticorpi anti-TPO (asociere frecventă cu Hashimoto/Graves), glicemie à jeun (sau echivalent) pentru risc metabolic/diabet, hemoleucogramă (CBC). Unele sisteme medicale din țările dezvoltate recomandă și screening pentru afecțiuni autoimune concomitente și pentru sănătate mentală (anxietate/depresie).
Biopsia devine utilă când diagnosticul este neclar sau există suspiciuni pentru alte boli (dermatoze depigmentante).
Tratamentele pentru vitiligo urmăresc în general o repigmentare treptată a pielii, oprirea extinderii, prevenirea leziunilor noi și/sau reducerea impactului psihologic. Unii pacienți nu merg pe tratament clasic și preferă camuflajul cosmetic (make-up, autobronzant). Evaluarea realistă a eficienței tratamentelor se va face însă în luni.
Ce poate face pacientul până la tratamente complicate este să se protejeze de radiația solară și de arsuri cu diverse creme cu SPF cât mai mare, cu purtarea de haine de protecție, să evite deplasarea prin soare la ore când radiația solară e foarte puternică. Mersul la consiliere/psiholog și terapii specifice vor fi necesare dacă există probleme psihologice legate de vitiligo.
Medicul dermatolog va prescrie tratamente topice, corticosteroizi topici, inhibitori de calcineurină topici (tacrolimus/pimecrolimus), mai ales pentru zone sensibile unde steroizii puternici pot avea efecte secundare, analog de vitamina D (calcipotriol).
Se va recomanda fototerapie, 2-3 ședințe/săptămână, posibil până la 12 luni, cu monitorizare foto la 3-6 luni și răspuns variabil în funcție de zonă (față/trunchi mai bine decât zone acrale). Uneori va funcționa și tehnologia laser excimer, lampa excimer (308 nm) pentru zone mai mici/localizate.
Următoarele pe listă sunt tratamentele sistemice (orale/injectabile), pentru vitiligo rapid progresiv. Într-un final se ajunge și la chirurgie, proceduri de transplant, dacă există un vitiligo stabil, peste 12 luni, leziuni localizate, rezistente la topice/fototerapie. Procedurile tipice utilizate ar fi: grefare prin puncție (punch grafting) / grefare cu dopuri de piele, grefare prin vezicule produse prin sucțiune / vacuum, suspensii celulare, transplant de melanocite.
Principiul e același și constă în îndepărtarea stratului superficial al pielii depigmentate și înlocuire cu piele pigmentată din alt loc.
În SUA, de exemplu, se folosește dispozitivul RECELL pentru repigmentarea leziunilor stabile de vitiligo la pacienți peste 18 ani, folosind o suspensie de celule autologe aplicată pe pielea pregătită în prealabil (prin laser ablativ).
Depigmentarea este o tehnică comună pentru vitiligo, varianta foarte extinsă, în situații excepționale, „uniformizarea” prin depigmentarea restului pielii ca să se obțină un ton mai uniform va funcționa în acest caz.
Din păcate, riscul de reapariție a simptomelor vitiligo după tratamente este mare, fiind estimat la 40% în primul an după oprirea terapiei, deci mentenanța și repetarea tratamentelor, după evaluări medicale, devin obligatorii.
În rețeaua MedLife, pacienții care se confruntă cu simptome tipice vitiligo vor putea apela la medici din departamentele de dermatovenerologie. Aici se vor efectua rapid consultații și investigații complexe, proceduri cu ajutorul cărora se pot diagnostica eficient și trata diverse afecțiuni dermatologice și venerice.
De la dermatoscopie la examinarea pielii și scalpului cu lampa Wood, la biopsii cutanate, la nevoie, teste de sânge, teste de urină, examene bacteriologice și micologice, pe toate le poți solicita la MedLife. Medicii specialiști cu experiență din rețeaua de clinici și de hyperclinici, spitale vor realiza o gamă variată de proceduri și intervenții în așa fel încât pacienții să vadă o ameliorare a simptomelor asociate bolilor dermatovenerice cât mai repede, fără stres și disconfort.
Centrul de Excelență DermaLife București din cadrul MedLife are cea mai modernă aparatură medicală în domeniu, servicii de dermatologie de top și o gamă vastă de tratamente, tehnici dermato-estetice și afecțiuni cutanate și proceduri minim invazive.
Cele două specialități disponibile, chirurgie estetică și reparatorie și dermatovenerologie permit o abordare multidisciplinară pentru cazurile mai complicate, medicii supraspecializați încercând să ofere răspunsuri la toate întrebările pacienților și metode de tratament cât mai eficiente.
Programări pentru consultații și evaluări medicale se vor face telefonic sau online, prin aplicație, formularul de pe site la MedLife, listele de așteptare nu sunt atât de lungi ca la stat, iar anumite investigații și analize se pot deconta și prin CNAS cu bilet de trimitere.
Vitiligo: de ce apare și se poate trata?
