@ adevarulcurios.ro Toate drepturile rezervate.
Informații
Companie
Știri corecte, rapide și relevante.
Adevărul ne ghidează.
Categorii
Fiecare sticlă, folie sau recipient de plastic care nu ajunge la reciclare are un cost, iar în România acest cost a început să se vadă direct în buget. Potrivit unei analize semnate de specialiști Deloitte România, publicată pe 26 octombrie, țara noastră a plătit Uniunii Europene, de la introducerea taxei pe plasticul nereciclat, sume care însumează peste 5 miliarde de lei, adică aproape un miliard de euro. Iar factura crește de la an la an.
Cât a plătit, de fapt, România și cum a evoluat factura
Cifrele din datele Ministerului Finanțelor, citate în analiză, arată o creștere constantă a plăților pentru plasticul nereciclat:
- 2021: circa 568 de milioane de lei;
- 2022: circa 968 de milioane de lei;
- 2023: circa 1,077 miliarde de lei;
- 2024: circa 1,317 miliarde de lei;
- 1 ianuarie – 1 octombrie 2025: circa 1,126 miliarde de lei.
Adunate, aceste sume ajung la aproximativ 5,06 miliarde de lei. La un curs mediu de circa 5 lei pe euro, ordinul de mărime este de un miliard de euro, exact cifra din titlul analizei. Dacă privim doar anul 2024, plata echivalează cu aproape 3,6 milioane de lei pe zi, bani trimiși la Bruxelles din bugetul țării.
Evoluția spune mai mult decât suma totală. Între 2021 și 2024, plata anuală a crescut de peste două ori. Chiar și fără datele pe tot anul 2025, cele nouă luni deja încheiate se apropie de nivelul întregului an 2024, ceea ce sugerează că factura pe acest an va depăși probabil precedenta (estimare proprie, bazată pe ritmul din primele luni, nu o cifră oficială).
Ce este taxa pe plasticul nereciclat și cum se calculează
Contribuția a fost introdusă la nivelul Uniunii Europene din 1 ianuarie 2021, ca o așa-numită „resursă proprie": un mecanism prin care statele membre trimit către bugetul comun o sumă calculată în funcție de cantitatea de deșeuri de ambalaje din plastic care nu sunt reciclate. Rata uniformă este de 0,80 euro pentru fiecare kilogram de plastic nereciclat, cu unele mecanisme de ajustare pentru anumite state.
Cu alte cuvinte, nu este o amendă pentru România, ci o regulă comună. Fiecare țară plătește în funcție de cât plastic din ambalaje scoate pe piață și nu reușește să-l recicleze. Cu cât reciclezi mai puțin, cu atât factura este mai mare.
Pentru context, datele Eurostat din 2024 arată că fiecare european a generat, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic, dintre care 15,3 kilograme au fost reciclate. Diferența, de 20,6 kilograme pe persoană, este cea care atrage taxa, iar rata medie de reciclare în UE se situează în jurul a 42%. Analiza nu detaliază rata României și nici nu face comparații cu alte state, așa că nu putem spune, pe baza ei, cât de departe suntem de medie; important este că plata crește, iar asta arată că problema nu se rezolvă de la sine.
Cine plătește, de fapt, și de ce contează în contextul bugetului
Taxa este plătită din bugetul național, adică din banii adunați de la toți contribuabilii, indiferent dacă reciclează sau nu. Fiecare leu trimis către Uniune pentru plastic nereciclat este un leu care nu poate fi folosit pentru drumuri, spitale sau salarii.
Contextul în care apare această „notă de plată" nu este unul favorabil. Statul se confruntă cu presiuni bugetare în mai multe zone, iar discuțiile despre taxe și cheltuieli sunt la ordinea zilei. Un exemplu este modul în care taxele influențează prețul carburantului, despre care am scris în analiza privind locul 5 al României în UE la taxele incluse în prețul motorinei. Un alt exemplu sunt blocajele de finanțare din transporturi, descrise în materialul despre blocarea bugetelor CFR și avertismentele sindicatelor, unde apare inclusiv riscul pierderii fondurilor europene dacă termenele întârzie.
Pentru gospodării, efectul se simte indirect, dar real: cu cât bugetul are mai puțini bani liberi, cu atât crește presiunea pentru taxe noi sau pentru tăieri. Iar prețurile rămân o problemă sensibilă; în analiza despre ce urmează cu prețurile la alimente până la finalul lui 2026 se arată că scumpirile nu se opresc nici dacă inflația încetinește.
Ce poate schimba lucrurile: de la sistemul de garanție la obiceiurile din casă
Soluția nu este un secret: mai multă reciclare. Un pas important în această direcție a fost Sistemul de Garanție-Returnare pentru ambalajele de băuturi. Datele publicate în aprilie arată că, în primul trimestru din 2026, românii au returnat peste un miliard de ambalaje de băuturi, față de 1,2 miliarde puse pe piață, iar în martie rata de returnare a depășit 76%, cu aproximativ 389 de milioane de ambalaje colectate dintr-un total de 509 milioane. De la lansarea sistemului au fost colectate peste 9,6 miliarde de ambalaje.
Atenție însă la o nuanță: sistemul acoperă ambalajele de băuturi, în timp ce taxa europeană se calculează pe toate ambalajele din plastic, de la pungi și folii până la recipientele de alimente și produse de curățenie. Așa că succesul din SGR este un început bun, dar nu rezolvă singur problema plasticului care nu se reciclează. Cât de mult va reduce el factura pentru viitor nu poate fi spus din datele disponibile.
Ce pot face, concret, cei care vor să facă parte din soluție:
- returnează sticlele și dozele prin sistemul de garanție, ca să-ți recuperezi garanția; un caz amuzant, dar edificator, este cel al unui polonez care a returnat peste 11.000 de ambalaje într-o zi și a donat banii comunității, descris în materialul despre polonezul care a returnat peste 11.000 de ambalaje la automate;
- sortează restul ambalajelor de plastic în containerele dedicate, pentru ca să ajungă într-un circuit de reciclare;
- alege produse cu ambalaj mai puțin și evită plasticul de unică folosință, când există alternativă.
La nivel de afaceri, există și finanțări europene care sprijină investițiile verzi, de pildă cele de până la 20 de milioane de euro pentru energie verde în sectorul alimentar, prezentate în materialul despre finanțările pentru energie verde din sectorul alimentar în 2026. Nu sunt destinate direct reciclării, dar arată direcția în care Uniunea își îndreaptă banii. Iar presiunea de mediu a venit și în trecut dinspre industrie, după cum arată discuțiile despre taxa de timbru verde din anii precedenți (atenție, articolul vorbește despre modificările anunțate atunci, nu despre situația de azi).
Ce rămâne de reținut
O țară care nu reciclează suficient plătește de două ori: o dată prin mediul afectat și o dată prin taxe. Cifrele publicate arată că, în cinci ani, România a trimis peste 5 miliarde de lei pentru plastic nereciclat, iar suma anuală s-a dublat. Fără o creștere reală a reciclării, nota de plată va continua să urce. Iar cea mai ieftină soluție rămâne cea pe care o controlăm cu toții: să nu mai aruncăm la gunoi ceea ce se poate recicla.
Cifrele privind plățile provin dintr-o analiză semnată de specialiști Deloitte România, pe baza datelor Ministerului Finanțelor și Eurostat. Conversia în euro este orientativă.
Plasticul nereciclat ne-a costat peste 5 miliarde de lei: cum a ajuns România să plătească tot mai mult către UE
