@ adevarulcurios.ro Toate drepturile rezervate.
Informații
Companie
Știri corecte, rapide și relevante.
Adevărul ne ghidează.
Categorii
Sănătatea rămâne, an de an, unul dintre subiectele cele mai sensibile din spațiul public românesc, iar motivele nu sunt greu de găsit. Medicii pleacă în număr tot mai mare din țară, spitalele funcționează cu personal la limită, iar un aspect rareori discutat deschis — riscul de a te infecta chiar în timpul spitalizării — rămâne, potrivit specialiștilor, sever subraportat. Rezultatul este o percepție publică des repetată, dar cu o bază reală în date: intri în spital cu o singură problemă de sănătate și există riscul să ieși cu mai multe.
Exodul medicilor: câți au plecat și de ce
România se numără printre țările din Uniunea Europeană cu cel mai mare deficit de personal medical raportat la numărul de locuitori, fiind depășită doar de Olanda, Italia, Belgia și Bulgaria, potrivit datelor citate recent în presă. La nivel intern, Ministerul Sănătății estimează un deficit de peste 30.000 de medici și asistenți medicali, un decalaj care afectează în special spitalele mici și mediul rural, unde anumite specializări medicale au dispărut aproape complet.
Paradoxul sistemului este că România formează, de fapt, mai mulți medici decât poate angaja și menține în activitate. Se estimează că, în ultimii 25 de ani, aproximativ 25.000 de medici formați în țară au ales să profeseze în străinătate, iar sub jumătate dintre rezidenții care termină pregătirea rămân, în cele din urmă, în sistemul medical românesc. Un studiu realizat de Colegiul Medicilor arată că 36% dintre medicii din România suferă de burnout, iar peste jumătate declarau, la momentul studiului, că intenționează să plece din țară.
Motivele plecărilor s-au schimbat, de altfel, în timp. Dacă până acum câțiva ani salariile mult mai mici comparativ cu Vestul Europei reprezentau motivul principal, tot mai mulți medici și asistenți medicali menționează acum condițiile de muncă drept factor decisiv — diferența dintre a avea în grijă 25 de pacienți într-o singură gardă de noapte, uneori pe două etaje, față de patru pacienți, cât este norma în multe spitale din străinătate. La acestea se adaugă infrastructura învechită, birocrația excesivă și lipsa unei protecții reale în cazurile de malpraxis — 88% dintre medici considerând că sistemul actual de asigurare nu îi protejează suficient. Pentru un context mai amplu asupra tensiunilor din sistemul sanitar românesc, poate fi util și un articol despre criticile dure aduse recent sistemului medical, care detaliază principalele nemulțumiri exprimate public de personalul din domeniu.
Spitale aglomerate, personal epuizat, gărzi imposibile
Efectul direct al acestui deficit se resimte acut în spitale, unde personalul rămas trebuie să acopere un volum de muncă tot mai mare. Nemulțumirile s-au tradus, în ultimele luni, în proteste și amenințări cu greve la nivel național — Federația Sanitas, care reprezintă aproape 100.000 de angajați din sănătate și asistență socială, a declanșat oficial conflicte de muncă, cu greve de avertisment și acțiuni de protest legate atât de condițiile de muncă, cât și de aspectele salariale.
Situația nu se limitează la nivel național. În mai multe spitale din țară, tensiunile dintre conducerea administrativă și corpul medical au dus la demisii în lanț ale medicilor, atunci când aceștia au considerat că deciziile luate la vârf pun în pericol funcționarea normală a unității medicale. Un exemplu concret al acestui tip de conflict poate fi găsit în articolul despre demisiile în lanț dintr-un spital, după ce zece medici au refuzat să mai facă gărzi în urma demiterii managerului unității, un caz care ilustrează cât de fragil poate deveni echilibrul unei secții atunci când personalul medical simte că nu mai are sprijinul instituțional necesar.
Vârsta medie tot mai ridicată a personalului medical rămas activ în sistem adaugă o presiune suplimentară. Specialiștii din domeniu avertizează că medicii și asistenții medicali din România îmbătrânesc aproape la fel de repede ca populația de pacienți pe care o tratează, iar România este dată frecvent ca exemplu negativ la nivel internațional în privința echilibrului demografic al forței de muncă din sănătate. Pentru un context mai larg asupra reacțiilor din sistemul sanitar la măsurile fiscale recente, poate fi consultat și articolul despre poziția sindicaliștilor din sănătate față de noile măsuri fiscale, care arată că nemulțumirile depășesc, de multe ori, simpla discuție despre venituri.
„Intri cu o boală, ieși cu trei": ce arată datele despre infecțiile nosocomiale
Una dintre cele mai îngrijorătoare probleme ale sistemului medical românesc rămâne, însă, mult mai puțin vizibilă în discursul public: infecțiile nosocomiale, adică infecțiile contractate în timpul spitalizării. România raportează oficial o rată a acestor infecții de sub 1%, în timp ce media Uniunii Europene depășește 4-7%, în funcție de metodologia de calcul folosită. La prima vedere, cifrele ar sugera că spitalele românești sunt de câteva ori mai sigure decât cele din restul Europei — însă specialiștii sunt aproape unanimi în a explica acest decalaj printr-un singur cuvânt: subraportarea.
Un studiu european mai vechi, dar considerat în continuare cea mai realistă estimare disponibilă, a indicat o prevalență reală de aproximativ 2,6% a infecțiilor nosocomiale în România, ceea ce ar însemna în jur de 100.000 de cazuri anual — o cifră mult mai apropiată de media europeană decât statisticile oficiale raportate de spitale. Autoritatea Națională pentru Protecția Pacienților a atras atenția că majoritatea celor aproximativ 550 de spitale din România nu dispun, de fapt, de un medic epidemiolog, ceea ce face ca identificarea corectă și raportarea acestor infecții să fie, practic, imposibilă în multe unități medicale.
Consecințele acestei lipse de transparență nu sunt doar statistice. În luna martie a acestui an, un focar de infecții nosocomiale confirmat în secția de terapie intensivă a unui spital județean a dus la decesul a patru din cei șapte pacienți infectați oficial raportați, iar conducerea unității a recunoscut că supraaglomerarea secției a făcut imposibilă dezinfecția în condiții corespunzătoare. Este exact genul de situație la care se referă, informal, expresia că un pacient poate intra în spital cu o singură afecțiune și poate ieși cu mai multe — nu neapărat din cauza unor erori medicale individuale, cât din cauza unui sistem care nu reușește să prevină și să gestioneze corect riscul infecțios.
Ce se poate face și ce promite, deocamdată, statul
Presiunea publică și cea legală par să fi produs, în sfârșit, primele mișcări concrete. Înalta Curte de Casație și Justiție a obligat definitiv Guvernul să adopte normele metodologice ale legii privind infecțiile nosocomiale, normă care avea o scadență întârziată de cinci ani. Organizațiile pentru drepturile pacienților continuă să ceară implementarea rapidă a acestor reglementări, argumentând că orice întârziere suplimentară pune vieți în pericol.
În privința deficitului de personal medical, autoritățile mizează pe o creștere graduală a numărului total de medici din sistem, estimându-se că România ar putea depăși 75.000-76.000 de medici activi până în 2026, în principal prin absolvenții și rezidenții care intră anual în sistem. Această prognoză rămâne însă condiționată de menținerea unor politici de retenție eficiente — un aspect incert, mai ales în contextul în care fostul ministru al Sănătății a avertizat recent că noua lege a salarizării ar putea declanșa un nou val de plecări ale personalului medical către străinătate.
O reformă amânată prea mult timp
Sistemul medical din România se află, practic, la intersecția mai multor crize simultane: un exod constant al personalului calificat, o presiune tot mai mare pe cei rămași în sistem și o lipsă de transparență privind riscurile reale la care sunt expuși pacienții în timpul spitalizării. Deciziile recente ale instanțelor și presiunea tot mai vizibilă a sindicatelor din sănătate arată că schimbarea nu mai poate fi amânată la nesfârșit, însă rezultatele concrete ale acestor măsuri vor fi vizibile abia peste câțiva ani. Până atunci, pacienții din România continuă să navigheze printr-un sistem care le cere, de multe ori, mai multă prudență și informare decât ar trebui să fie necesar într-o țară membră a Uniunii Europene.
Sistemul de sănătate din România, în criză: medicii pleacă, spitalele sunt pline, iar riscul de infecții rămâne ascuns
