@ adevarulcurios.ro Toate drepturile rezervate.
Știri corecte, rapide și relevante.
Adevărul ne ghidează.
Declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu despre finanțarea spitalelor din România au stârnit un nou val de reacții în plină criză din Sănătate. Într-un interviu recent, oficialul din Guvernul Bolojan a criticat structura de cheltuieli a unităților medicale, susținând că nu este normal ca marea majoritate a bugetului unui spital să meargă exclusiv pe salarii, în detrimentul altor nevoi esențiale precum curățenia, echipamentele sau mentenanța.
Contextul în care au fost făcute aceste afirmații nu este deloc unul liniștit: sindicatele din sănătate atrag atenția, aproape zilnic, asupra lipsei acute de personal din spitale și cer deblocarea urgentă a angajărilor, în timp ce sistemul medical se confruntă cu o serie de proteste și amenințări cu greva generală.
Referindu-se punctual la situația de la Spitalul Marie Curie, unul dintre cele mai mari spitale de copii din țară, Oana Gheorghiu a recunoscut că adresabilitatea foarte mare din această unitate creează o nevoie reală de personal suplimentar. Totuși, vicepremierul a folosit acest exemplu pentru a formula o critică mai amplă, legată de modul în care sunt structurate cheltuielile din sănătate la nivel de sistem.
Potrivit vicepremierului, atunci când peste 90% din bugetul unui spital ajunge să fie cheltuit exclusiv pe salarii, iar restul de 10% trebuie să acopere curățenia, echipamentele, mentenanța și tratamentele, calitatea serviciilor medicale oferite pacienților este afectată în mod inevitabil. Oana Gheorghiu a numit această situație „o chestiune de management” și a vorbit despre nevoia unei „flexibilizări a personalului medical”, o formulare care a fost interpretată de mulți drept un semnal către restructurări sau o redistribuire a resurselor umane din spitale.
Declarația vine pe fondul unei tensiuni mai vechi legate de Legea salarizării unitare din sănătate, un subiect care a generat discuții aprinse între Guvern și sindicatele din domeniu în ultimele săptămâni. Nu este pentru prima dată când vicepremierul se confruntă cu reacții critice din partea personalului medical pe teme de salarizare și management al resurselor din spitale.
Mesajul vicepremierului a ajuns într-un moment în care sindicatele din sănătate reacționau deja la noile măsuri fiscale ale Guvernului, susținând public că principala problemă a sistemului nu este costul salariilor, ci lipsa acută de personal și subfinanțarea cronică a altor componente esențiale, de la aparatură la materiale sanitare. Reprezentanții sindicali au respins ideea că salariile ar fi cauza principală a dificultăților din spitale, argumentând că discuția ar trebui să se concentreze mai degrabă pe modul defectuos în care sunt alocate și gestionate fondurile publice, nu pe reducerea costurilor cu personalul.
Nemulțumirile nu se limitează la declarațiile vicepremierului. În ultima perioadă, mai multe spitale din țară s-au confruntat cu situații tensionate legate de resursele umane — un exemplu grăitor fiind cazul în care 10 medici au refuzat să mai facă gărzi după ce primarul a demis managerul unității, un conflict care arată cât de fragilă poate deveni relația dintre conducerea spitalelor și autoritățile locale. Astfel de episoade alimentează îngrijorarea că problemele structurale din sănătate sunt mult mai complexe decât un simplu raport procentual între salarii și alte cheltuieli.
Nici în administrația publică, în general, tonul discuțiilor privind reformele bugetare nu este unul mai calm. La fel cum s-a întâmplat și în alte domenii, unde sindicaliștii cer dialog și resping măsurile impuse „din pix”, cei din sănătate consideră că deciziile privind restructurările și reducerile de personal ar trebui negociate, nu impuse unilateral.
Structura cheltuielilor din spitalele românești este, într-adevăr, un subiect complicat. Salariile din sănătate au crescut semnificativ în ultimii ani, ca urmare a unor decizii politice succesive menite să oprească exodul medicilor și al asistentelor către alte țări europene. Totuși, aceste creșteri salariale nu au fost întotdeauna însoțite de investiții proporționale în infrastructură, echipamente sau digitalizare, ceea ce a dus, în multe unități medicale, la exact tipul de dezechilibru bugetar descris de vicepremier.
Pe de altă parte, sindicatele și o parte a personalului medical consideră că salariile actuale, deși mai mari decât în urmă cu câțiva ani, rămân insuficiente în raport cu volumul de muncă, orele suplimentare și responsabilitatea presupusă de actul medical. Din perspectiva lor, orice discurs care sugerează o reducere sau o „flexibilizare” a personalului riscă să agraveze, nu să rezolve, criza de resurse umane cu care se confruntă deja majoritatea spitalelor din țară, mai ales în specialitățile deficitare.
Un exemplu relevant pentru complexitatea acestui subiect vine chiar din zona serviciilor medicale conexe sistemului public: tripla majorare a „biletului salarial” acordat la un centru de sănătate din subordinea STB arată că problema salarizării în sănătate nu se rezumă doar la spitale, ci se extinde și la alte structuri medicale finanțate din bani publici. În același timp, discuțiile despre costurile din sistem ating și zona pacienților, acolo unde reducerea numărului de bilete de tratament afectează direct pensionarii și asigurații, un alt semn că presiunea bugetară din Sănătate se resimte pe mai multe paliere deodată.
Declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu par să adâncească, mai degrabă decât să calmeze, tensiunile dintre Guvern și personalul medical, într-un moment în care Executivul insistă asupra necesității unei reforme mai ample a modului în care sunt cheltuiți banii publici în sănătate. Argumentul oficial este că o gestionare mai eficientă a resurselor, inclusiv prin redistribuirea personalului acolo unde este cu adevărat necesar, ar putea îmbunătăți calitatea actului medical fără costuri suplimentare pentru buget.
Sindicatele, la rândul lor, continuă să ceară o abordare diferită: investiții suplimentare în infrastructură și echipamente, alături de menținerea nivelului actual de salarizare, considerat de multe cadre medicale drept un minim necesar pentru a opri plecările din sistem. Diferența de perspectivă dintre cele două tabere pare, cel puțin pentru moment, greu de conciliat.
Rămâne de văzut dacă discuția inițiată de vicepremier va duce la măsuri concrete de reformă a managementului spitalicesc sau dacă va rămâne, la fel ca alte episoade similare din ultimii ani, doar un nou capitol al unei tensiuni mai vechi între autorități și personalul din sănătate. Ceea ce este cert este că subiectul finanțării spitalelor și al salarizării personalului medical va continua să fie unul dintre cele mai disputate teme de politică publică din România în perioada următoare.