Cea mai mare problemă a ta nu tine de faptul că nu ai bani. Cea mai mare problema a ta tine de faptul ca nu stii cum sa faci bani.
Ludovic Orban a decis să dea în judecată Guvernul „pentru a obține o hotărâre judecătorească care să oblige guvernul să respecte legea și să organizeze alegeri locale în cele peste 40 de localități unde s-a vacantat funcția de primar sau a fost dizolvat consiliul local”.
„Deși guvernul a primit încă de anul trecut adrese oficiale de la AEP prin care a fost informat de faptul că multe localități au rămas fără primar, acesta a refuzat să emită hotărârile de guvern pentru organizarea alegerilor. Nu există atentat mai grav la adresa democrației decât refuzul de a organiza alegeri. Singura sursă de legitimitate pentru aleși este votul acordat de cetățeni. Cine nesocotește dreptul de vot al oamenilor este un dușman al democrației”, scrie Ludovic Orban pe Facebook.
„Astăzi am înregistrat la guvern plângerea prealabilă, după care, dacă guvernul nu adoptă hotărârea de organizare a alegerilor locale, mă voi adresa instanței de contencios administrativ. Le-am atras atenția membrilor guvernului că voi solicita instanței pe lângă hotărârea de obliga guvernul să organizeze alegeri locale și sancțiuni pecuniare pentru membrii guvernului pentru fiecare zi întârziere față de termenul legal de 90 de zile și, de asemenea, anularea actelor administrative emise de primarii interimari după expirarea acestui termen de 90 de zile în care guvernul era obligat de lege să organizeze alegeri”, a mai scris Ludovic Orban.
„Dacă acceptăm ca guvernul să calce în picioare Constituția, legile țării și democrația în cazul alegerilor locale, ne putem aștepta oricând ca puterea să facă lucrul acesta și cu celălalte tipuri de alegeri- parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou, spune un proverb românesc.
Cine nu face alegeri locale astăzi, mâine nu va face nici alegeri parlamentare sau prezidențiale.
Devine tot mai evident că actuala putere se îndepărtează tot mai mult de valorile democratice. Nu putem sta cu mâinile în sân și să contemplăm pasivi derapajele tot mai grave ale PSDNL față normele și principiile democratice. Avem datoria să ne batem pentru drepturile noastre, să folosim toate mijloacele legale și constituționale pentru a îi determina să revină în cadrul democratic”, a mai spus Orban.