Cea mai mare problemă a ta nu tine de faptul că nu ai bani. Cea mai mare problema a ta tine de faptul ca nu stii cum sa faci bani.
Părintele Vasile Ioana a rostit mai multe povețe și povești în podcast-ul lui Damian Drăghici, cu o tematică diversă. ”Să nu ne fie frică să fim fericiți” și ”Dacă mă iubești, mă iubești și cu defectele mele. Dacă nu mă iubești, n-o să mă iubești nici dacă voi fi perfect!” sunt doar două din sfaturile preotului
Părintele Vasile Ioana, parohul bisericii ”Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din centrul Bucureştiului, a fost invitatul special al lui Damian Drăghici, în podcast-ul acestuia, cu ocazia Paștelui ortodox. A fost aproape o oră și jumătate de discuții care au alinat sufletul, dar care au dat și încredere oamenilor, încercați de multe necazuri în ultimii doi ani, de la pandemie la războiul din Ucraina. ”Ne-a arătat Dumnezeu cât de frumoasă e normalitatea” Folosind un limbaj simplu, pe înțelesul tuturor, preotul bucureștean a atras atenția asupra unui detaliu de o magnitutidine uriașă într-o vreme tulburată de un conflict teribil: pacea. ”Confortul anilor 2000 ni s-a părut „boring” (n.red plictisitor, în engleză). Să ai o casă, o mașină, să te bucuri de o familie? Voiai mai mult. Am început să apreciem mai mult normalitatea, să o prețuim. Ne-a arătat Dumnezeu cât de frumoasă e normalitatea. Când vezi familiile din Ucraina că nu mai au casă și au toată viața într-un troller… Pentru noi, românii, e bine. Ar trebui să-i mulțumim lui Dumnezeu că are grijă de neamul românesc. Noi suntem în echilibru. Și-acum văd toți cât de buni sunt românii, cât dăruiește, cât de bonom e, prost de bun, cum ne-au zis! Dar așa ne prezentăm în fața lui Dumnezeu, câștigăm har, pierd cei ce râd de noi”, a spus părintele Vasile Ioana.
”Oamenii nu mai cheltuiesc, nu mai au 4-5 amante” Împletind tonul serios cu pildele spuse amuzant, preotul a continuat ideea: ”În ultimii ani, o luasem razna, ne îndepărtasem mult de Dumnezeu! Momentele acestea dramatice au renăscut în noi sentimentul uman de compansiune față de un alt popor. Și gândul că nu suntem veșnici pe acest pământ. Starea asta de incertitudine face bine sufletului. Ori înnebunești, faci totul din frică, ori te schimbi în bine! Nu simțiți mai multă credință în ultimii doi ani?! Tuturor ne e frică, nu există om căruia să nu-i fie frică în ultimii doi ani. Sfatul meu: când ți-e frică, strigă la Dumnezeu! Doamne, mi-e frică, nu mă lăsa! Te agăți de crucea lui Hristos. Oamenii vor căuta adevăratele valori ale vieții. Nu mai cheltuiesc aiurea, nu mai au unii 4-5 amante, au doar una, glumesc! Hai să vedem ce e important în viața și să ne împrietenim cu noi înșine. Văd tineri mulți care vin și dau slavă lui Dumnezeu la biserică”. ”Să renunțăm la vânătoarea de valori” Părintele Vasile Ioana a atras atenția vizavi de câteva idei simple, în fond. ”Noi căutăm perfecțiunea și, apoi, căutăm nodul din papură. Și pierdem cu asta. Dacă mă iubești, mă iubești și cu defectele mele. Dacă nu mă iubești, n-o să mă iubești nici dacă voi fi perfect! Iubirea este despre relație. Poporul român are un drac care ne chinuie: invidia! Sunt români care nu se pot bucura de binele altuia. Cred că ar trebui să ne bucurăm mai mult și să vedem binele din celălalt, să renunțăm la vânătoarea de greșeli”, a spus el.
”Să acționăm, nu să reacționăm” În loc de epilog, părintele a tras concluzia: ”N-ar trebui să ne fie frică să fim fericiți! E prea multă fereală de a ne expune, ca să nu râdă alții de noi. Eu am făcut toate păcatele din lumea asta, nu sunt perfect, nu sunt nici vreun mare părinte, ferească Dumnezeu! Sunt un preot păcătos, sunt un om ca toți oamenii, cu greșeli, cu erori, dar dau slavă lui Dumnezeu fiindcă știu că El mă iartă. Nu mi-e frică de moarte, ci de judecată! La judecată, îți va spune Dumnezeu: ”Ți-am dat lumea asta frumoasă, ce-ai făcut tu ce ți-am dat eu ție?!”. Îndemnul meu este să acționăm, nu să reacționăm”