@ adevarulcurios.ro Toate drepturile rezervate.
Știri corecte, rapide și relevante.
Adevărul ne ghidează.
Sezonul de recoltare a fructelor din Serbia și din zonele învecinate se confruntă cu un deficit sever de forță de muncă, deși fermierii oferă remunerații record și beneficii suplimentare pentru muncitorii sezonieri. Proprietarii de livezi asigură gratuit cazare, mese și transport, dar tot nu reușesc să găsească suficienți culegători, în timp ce prețurile de achiziție ale fructelor rămân la niveluri scăzute, potrivit publicației sârbe Blic.
Pe măsură ce sezonul de recoltare a zmeurei, afinelor și prunelor intră în etapa de vârf, tot mai mulți producători avertizează că o parte din producție riscă să rămână neculeasă, exact în perioada în care cererea de forță de muncă este cea mai mare. Fenomenul nu este izolat: și în România, sectoare precum transportul rutier caută soluții pentru criza de angajați, semn că lipsa forței de muncă pentru joburile fizice, dificile, este o problemă regională, nu doar sârbească.
Diferențele dintre regiuni sunt vizibile mai ales la recoltarea prunelor. În regiunea Semberija din Bosnia și Herțegovina, proprietarii de livezi oferă până la 130 de mărci convertibile pe zi, adică aproximativ 66 de euro, echivalentul a circa 7.780 de dinari sârbești. Programul de lucru este de opt ore, iar angajatorii asigură transportul, micul dejun, gustările, cafeaua, înghețata sau pepenele și masa de prânz. Cu toate acestea, fermierii spun că nici aceste condiții nu sunt suficiente pentru a atrage suficienți lucrători, deși un muncitor experimentat poate recolta peste o jumătate de tonă de prune într-o singură zi.
În zona Șumadija, la Čumić, lângă Kragujevac, remunerația pentru culesul prunelor este mai modestă: circa 3.000 de dinari pe zi, adică aproximativ 26 de euro, ceea ce înseamnă în jur de 70.000 de dinari pe lună (aproape 600 de euro), la care se adaugă cazarea și hrana. Producătorii locali spun că recolta este cu aproape o treime mai mică decât anul trecut, din cauza înghețului târziu și a vremii nefavorabile, motiv pentru care multe gospodării apelează la rude, prieteni și vecini pentru a acoperi necesarul de forță de muncă.
Cea mai mare concurență pentru muncitori se înregistrează, însă, în plantațiile de fructe de pădure. În principalele centre de producție a zmeurei — Arilje, Ivanjica și Guča — remunerațiile variază între 4.500 și 7.000 de dinari pe zi, adică aproximativ 38-60 de euro, iar unii culegători solicită chiar 8.000 de dinari pe zi, circa 68 de euro. Cu trei mese pe zi și cazare asigurată, un muncitor harnic poate ajunge să câștige, într-o lună de campanie, până la 180.000 de dinari, aproximativ 1.535 de euro — de aici și titlul care vorbește despre salarii de până la 7.600 de lei lunar, calculate la cursul actual. Situația este similară în plantațiile de afine din regiunea Srem, unde remunerațiile zilnice ajung la 3.500-6.000 de dinari, aproximativ 30-51 de euro.
Tot mai mulți cultivatori renunță, de altfel, la plata zilnică fixă și trec la remunerarea în funcție de cantitatea recoltată. În unele exploatații din vestul Serbiei, plata ajunge la 100-120 de dinari pentru fiecare kilogram de zmeură cules, adică aproximativ 0,85-1,02 euro/kg. Pentru a obține venituri consistente, un culegător trebuie să recolteze zilnic cel puțin 70-80 de kilograme de fructe, o performanță care necesită experiență și rezistență fizică serioasă.
Fermierii susțin că principala problemă nu este nivelul salariilor, ci condițiile dificile de muncă. Programul poate dura între 10 și 12 ore, iar culegătorii petrec mare parte din timp aplecați la doar 20-60 de centimetri de sol. Efortul fizic intens, durerile de spate și temperaturile ridicate din timpul verii îi determină pe mulți lucrători să evite agricultura, preferând joburi sezoniere în turism, comerț sau alte domenii unde efortul fizic este mai mic.
Fenomenul nu e străin nici de piața muncii din România, unde tot mai multe meserii solicitante fizic rămân fără candidați, chiar dacă vin cu salarii peste medie. Cine caută alternative de venit fără studii superioare poate găsi inspirație și în meseriile accesibile absolvenților a doar 8 clase, unde efortul fizic există, dar programul și condițiile diferă considerabil de cele din livezi.
În paralel, producătorii sârbi sunt afectați și de prețurile mici de achiziție ale fructelor, cuprinse între echivalentul a 0,23 și 0,31 euro/kg, un nivel considerat insuficient pentru acoperirea costurilor de producție. Seceta și temperaturile ridicate agravează situația, accelerând coacerea fructelor și favorizând căderea prematură a acestora, ceea ce pune presiune suplimentară pe fermieri să găsească rapid mână de lucru.
Pentru un cititor din România, cifrele sârbești merită puse în context. De la 1 iulie 2026, salariul minim brut pe economie a crescut la 4.325 de lei, ceea ce înseamnă un salariu minim net de aproximativ 2.699 de lei pe lună, conform datelor oficiale ale Ministerului Muncii. Comparativ, un culegător harnic din zonele de zmeură și afine din Serbia poate ajunge, într-o lună plină de campanie, la echivalentul a peste 7.600 de lei — practic, de peste două ori și jumătate mai mult decât salariul minim românesc net, deși vorbim de o muncă temporară, sezonieră, fără contract pe termen lung și fără toate beneficiile unui loc de muncă stabil.
Diferența explică parțial de ce astfel de oportunități atrag interesul multor lucrători din regiune, inclusiv din România, mai ales în contextul în care creșterile salariale din sectorul bugetar rămân un subiect fierbinte, dar nu rezolvă imediat presiunea financiară resimțită de familiile cu venituri mici. Pentru cei care iau în calcul o deplasare pentru cules de fructe, contează și costurile de transport: cu prețul motorinei care a depășit 10 lei pe litru în anumite perioade, drumul până în Serbia sau Bosnia poate reduce semnificativ din câștigul net, mai ales dacă deplasarea se face pe cont propriu, cu mașina personală.
Nu este de neglijat nici comparația cu alte metode de venit suplimentar, mai flexibile, dar de regulă mai puțin plătite: activități precum condusul pentru platforme de ride-sharing, unde un șofer Uber sau Bolt câștigă lunar sume mult mai mici decât un culegător experimentat în perioada de vârf a recoltei.
În lipsa forței de muncă locale disponibile, producătorii agricoli din Serbia apelează din ce în ce mai des la lucrători din străinătate. Pe plantații lucrează tot mai frecvent muncitori veniți din Nepal, India, Turcia și Bangladesh. Autoritățile sârbe au încercat să reglementeze acest sector prin introducerea, încă din 2019, a unui sistem electronic de înregistrare a muncitorilor sezonieri. Angajatorii sunt obligați să își declare lucrătorii, care beneficiază astfel de asigurare în caz de accident și de contribuții la sistemul de pensii pentru fiecare zi lucrată.
Situația seamănă izbitor cu ce se întâmplă în alte sectoare din România, unde tot mai multe companii recrutează personal din afara țării pentru a acoperi joburi fizice, solicitante, pe care localnicii le evită tot mai des. Fenomenul ridică aceleași întrebări de fond, indiferent de țară: câți bani sunt cu adevărat suficienți pentru a compensa un program de lucru dur, iar dacă nu banii sunt problema, ce anume trebuie schimbat pentru ca aceste locuri de muncă să redevină atractive pentru forța de muncă locală.
Deocamdată, agricultorii avertizează că lipsa forței de muncă și costurile tot mai mari de producție pun o presiune semnificativă asupra viitorului pomiculturii din regiune. Pentru cei aflați în căutarea unui venit suplimentar pe timpul verii, dispuși să accepte un program solicitant în schimbul unor sume peste medie, sezonul de cules rămâne, cel puțin pe hârtie, una dintre cele mai bine plătite opțiuni sezoniere din zonă — dar, așa cum arată și alte metode de a câștiga bani suplimentari, câștigul mare vine aproape întotdeauna la pachet cu un efort pe măsură.